Poesis
SFERA
Aud zvâcnind spaţiul -
efluvii de ecouri îndepărtate
mă surprind cu fulgerul energiilor convergente,
gamă exorbitantă în preajmă
şi tresar amintindu-mi vag de ceva
parcă neobişnuit, orbitor, incomprehensibil,
de Sfera nemărginită, gigantică, densă,
transversală striaţie de lumină,
în care nu mai ştiam că suntem, fiind.
Poate că-mi dau seama
de unde vine să pâlpâie aprig
dorul şi tensiunea lăuntrică atât de profund permanent
ca o manifestare a renunţării desăvârşite,
smulgere pasionantă din pulberea deznădejdii.
Flutură-mi basma albă a norilor,
por t veşnică stare de ducă în piept,
căutare de infinit.
1977, Moscova
PUR - IZBĂVIRE
Palid la faţă
fruntea spre cer mi-o ridic.
Raţiunea mi-e limpede şi tihnită de tot.
In conturul fiinţei mele
nu mă mai zbat.
Helios din înalt se lasă plutind în disc
peste boltă
acoperindu-mi chipul cu cenuşa de aur -
seninătate a unui deşert plin
şi izvor al tumultului meu acordat.
Iată adapost unde revin pitit
unde-mi ascund sufletul de aglomeraţia expansivă
şi cad în cealaltă extremă
a solitudinii dependente - sindromul introspectiv.
Totuşi efectul indisolubil imediat fiind
starea de imponderabilitate detaşată,
dezamorsarea efectului imaginativ,
închis în zone ermetice de labirint virtual -
depăşirea inversiunilor interioare, în general.
Indivizibile particule ce constituie
individualitatea mea trup şi suflet,
absolvite de tensiunea de fond,
işi deschid albiile receptive astrale
absorbind energie imperativă subtilă.
Între ireal şi transcendental
prevăd descălecarea spirituală,
moment, când nimic nu împedică
dezmărginirea cosmică crucială
a materiei psihice fine
în Oceanul pur - Izbăvire.
1977, Moscova
METEMPSIHOZA
Altă viaţă crezi, va mai fi?
Ne e dată doar una. Una?
Taci. Chiar dacă vei mai veni
oare nu ţi-e totuna.
Sigur, există o singură cale
spre moarte de aici.
Plin de căderile tale
Din moarte să te ridici.
Uceide-ţi durerea nefastă, taci.
Pe văile lumii pornit
te vei întrista - nmiit
cu soarta de nu te împaci.
Dumnezeu, Unul, rostul ni-l ştie,
Sfânta Sfintelor cu adevărat.
Luptă între Inger şi Necurat
Phoenix - pasăre de veşnicie.
1981, Moscova
ECHILIBRU NET
Cîntecul pietrelor - Vântul.
Steaua veciei - Cuvântul.
Nunta durerii - Iubirea.
Altoiul luminii - Mărirea.
Snopul duhului - Omul.
Stupul credinţelor - Domnul.
Matca menirilor - Cartea.
Cântarul virtuţilor - Moartea.
1983, Moscova
STRIGĂ FIREA
Prin Închinare şi Harul însufleţirii
abundă splendoarea celestă.
Psalmul lacrimilor cu tonu-i grav
Va înviora oare Duh al luminii în noi?
Giulgiul vremelniciei împiedică dezinvoltura zborului,
lăuntricul imbold ce-l ţine legat
de somnul inocent
şi tace verbul Primordial necuvântat
în singurătatea fiinţei surprinsă de spaimă.
La pragul necunoscutului şi necuprinsului
desprindem cu greu Cinstea Reprezentării
deosebind-o de lucruri, de incertitudini
şi magica iluzie deschide Porţile imense
spre largul înstrăinarii eterne.
Mă doare inima pentru cei exilaţi în deşert.
Strigă firea din bezna neştirii
izbucnind cu suflul dezgolit de lut,
poate ne aude cel Preamilostiv
care ne-a plăsmuit dintru-începuturi viaţa
să-şi afle lumea odată iertarea
şi luminarea cea dreaptă -
deznodământul bun, ca atare,
înainte de crimă, blestem şi cădere,
înainte de judecata de - Apoi
şi ultima moarte.
1983, Moscova
AMBUSCADĂ
Am evadat în larg cum mă - ncingeau pereţii
Şi m-am ferit de cursa întinsă sub arcan.
Mă-njunghie blestemul în cercul libertăţii
Ţinându-mi strâns cătuşa crescută de ciolan.
Deoarece cheia a rămas la Temnicer,
Iuda stă în umbră, pândind să mă sărute.
Ce-aş da să-mi piardă urma straja lui de fier,
Să mă evite glonţul ochit drept în frunte.
1983, Moscova
ÎN(RAI)ERE
De ce minuni înalte, de care ceruri vaste
suprema taină a lumii
în miezu-i s-o cuprind
viaţa toată zbuciumul mi-l prind
însămânţat în solul pulberii albastre.
Cu simţul - Liturghie,
mintea se-ncuvântă.
Vibrează în timpane amplificatoarele din tâmple,
acordul în(rai)erii, unic, să mi-l umple
topind în armonie durerea şi mormăntul.
Şi pacea întărită dospeşte ochi în suflet
cănd timpul se transformă
în Templul veşniciei.
Sunt Firea - Brazdă fructuoasă tot mai vie
de-a pururi inspirat
de suflul tot.
Nebun de vis astral,
beţiv de stea nocturnă
străbat lumina – nfloare şi-ascunsu - ntrepătruns.
Din rătăciri fervente, scrum din urmă - ajuns,
pe un tărîm sublim voi înverzi întruna.
1984, Moscova
ANONIMUL LUMII
Fără de Nume al Lumii din veci stăpânitor.
Duh fascinant la poarta mântuirii.
Fiorul existenţei eşti, incendiul iubirii,
în necuprinsa-ţi taină eu mă topesc, nu mor.
Virtutea veghei o disting mai treaz.
De vacarmul vieţii imbecil să-mi pese?
Străin de spaimă într-un pios extaz
înfrunt duelul firii controverse.
În invocări liturgice cu har scurtez
searbădă rutina bucuriilor inerte.
Rostul lucrurilor îl întăresc în miez
stabilizând balanţa devenirii drepte.
Când ruga ne-o lansăm întru - nceput,
coloana verbului uman de sus extrage,
timbrul graiului întâi născut,
şi Semnul aboslut al Trinităţii, haric.
1984, Moscova
GURĂ DE DOR
Gură de dor, încetează să mă despoi cu clonţul
să-mi răscoleşti nostalgia vieţii, gură de dor,
în nodul gâtului să mă înnozi,
înecându-mă cu foalele bâiguielilor şi ale imaginilor
din propria-mi respiraţie.
Încetează să muşti învulturat
pâinea caldă a inimii
devorând-o lacom şi savurându-i
ticul bătăilor nearticulate.
Orbecăiesc între aparenţa brută
şi inocenta fascinaţie neconsolată.
Îşi caută matcă globulele trandafirii
Adulmecând firul Ariadnei-
fluidul imaterial palpitant de izbavă
în labirintul preânchipuirilor sanguine.
Graiul fără cuvinte în noi
cheamă semnul „analfabet” dintâi,
gramatica primei silabisiri
şi primul pas inofesiv al copilăriei.
Tot aşa, cum aş afla în fine determinaţi,
ochii vederii în ochi,
împăcarea vieţii
şi schimbarea minunată la faţă.
1984, Moscova
BILANŢ UMIL
Buzele vremii cu rafale mă sărută.
Cearcănu-n priviri se oglindeşte vânăt.
Geme nefiresc - catarg cu pânza ruptă,
leşul iluziilor legănat de vânt.
Abia găsesc cuvinte nespuse să le spun
în singurătatea lacrimilor răstignite pe obaz.
M-am întâmplat pe lume pribeag să cânt ca un
ţigan la nunta bizară a veşnicului azi.
Cântându-mi paştele şi praznicul de taină
sărut picioarele acelor ce vor ţine sfat
să îmi dezbrace zilele şi sufletul de haină
ca să-mi croiască steagurile ultimului dat.
Destinul zbuciumat destinde arcul,
de dor de mântuire nu mai pot scăpa.
Cununa învierii integrază sacru
o mie de petale în tâmpla mea.
1984, Irkutsk - Baikal
MENIRE
E una ce inspiră graiul dulce
prin verbul inimii transfigurat în tâmplă.
Eu m-am născut
cu ruga noastră - cruce
la bucurii şi-amar drept pită simplă.
Pe lumea asta ţin s-o cânt mereu
şi să mă-nchin toţi anii hăulind pământul.
Asa se-ngăduie solirii agnus Dei,
să traverseze Iadul, aedul,
descântândul.
Ruga-i mir de taină şi armură vie
cea care stă de gardă ca un legământ
şi îmi dezleagă viaţă clipa de vecie
să nu mai plângă piatra
îngenuncheată la mormânt.
Ea-i focul sacru transmis
din neam în neam.
Vin vechi şi tare euharistit de sfinţi
la nunta dorului cumplit, să-l am,
cheie de boltă sufletească-n simţ.
1985
RECVIEM
Trezeşte morţii Doamne, înalţă-i pe nebuni,
îndură-te de robii Tăi rămaşi orfani.
Şi vindecă-ne odată boala miilor de ani
că-i necesar acuma să mai faci minuni.
Bat clopotele erei, lucrul nu-i curat.
Apocalipsa încalecă galopul diabolic.
La ghilotina paştelui bietul miel bucolic
pe treizeci de arginţi dintodeauna e decapitat.
Introducând finalul sadic în intrigă
îşi redactează drama contrastant satan.
Suntem subietul tragic - geniu şi profan
când Apoia lumii, drepţi copii, ne strigă.
Nu învinuim pe nimeni, ci martori prigoniţi
adeverim martiriul şi Golgota crimei.
Zac în pământ băgaţi apostolii treimii
cu limba predicilor crâşcată-n dinţi.
Din mila cui norocul, ni-i nenoroc şi vină,
în noi îşi împlineşte cultul sângele jertfit?
Din tată-n fiu, şuvoiul, nu s-a mai oprit
topindu-şi revărsările în albia divină.
1985, Moscova
ARENA
De omenie astăzi nimeni nu-mi vorbeşte.
Mulţimea intră-n marşuri cu capul plecat.
Docritina mondială în gât mi-a înnodat
toate meridianele zvâcnirilor celeste.
Crâşnirile mi le constrâng sub buză.
Mă tem să le aud şi-mi par străine.
Revolta potolită s-a domesticit felină
în cuşca artei, unde doar inima mi-e muză.
Şi gheara-mi siameză nu zgârâie durut.
Ea creşte mai suavă în adaptare fină.
Condiţia momeşte sub straturi de slănină
o lene inutilă în loc de zburdul cult.
Cum fiarele-s cuminţi şi au uitat pădurea,
doar câte-un mârâit îl deranjează pe Dresor,
ci pe arena îngustă unul câte unul, mor.
Mai sunt hrănite bine, ca să le tacă gura.
1985, Moscova
ORFICA
Pieptul meu a erupt
în elanuri de harpă
acordat dezinvolt la orfica – nsufleţire,
încălecând levitaţii extinse
ca harpia
şi intonări magnifice pre motivele contopirii.
Buchetul astrelor - palimpsest fluctuant
prin mine îşi poartă hieratic talaz.
Voi rămâne uşor dus de valul instant
de lumină
al exultării mele - vis treaz.
Aprinse - n noianul aproape erotic
mă împletesc străbătându-mă
coloane - parfum,
preţioase, mi le oferă
poeinul ontic
cu tot cu muza, logodnă,
sub lutul
molcum.
Jubilând virtuos, timbrul cântului
viu,
modelează firea de chip întruchipată,
în mine subtilă,
parcă developându-se-o ştiu
şi-i resuscitez suflarea din coasta-mi
real întrupată.
O, DACĂ AR FI EL
Ce-aş face să scap de acestă urgie
când lumea toată în suflet e un ghem?
De prietenii dragi şi de sine mă tem,
de morţii acei predestinaţi să învie
în trează nemoarte, laolaltă grămadă,
amuzându-se, ironizând, pe seama celor stingheri,
parcă ar fi anulată absenţa lor şi-n mândria de ieri
a timpului mai clocotesc coloanele de paradă.
Crâncene gânduri şi vedenii absurde.
Cum să le suport cu iubirea - corabie bântuită
de valuri întărâtate, fulgerările înspăimântă
pitirea-mi sfioasă sub aripile însfuleţirii nude.
Marele Suveran peste contrariile vieţii parcă
m-a părăsit dar îi dezvălui prezenţa în lucruri
şi oameni care nu se cunosc. Apropierea îi bucură,
îi cheamă irezistibil dor să se-nalţe, să îşi întoarcă
privirile întru permanenţă, geneză şi dragoste
întemeietoare a omenirii dincolo de ultimul foc
al mâniei. O, dacă ar fi El, să frâneze pe loc
neînduplecarea dementă şi amăgirile tulbururăii noastre.
1987
A P O C A L I P T I C A
I
FATA MORGANA
Nu-i fericire, nici licăr. Nimic.
Ispăşitorul care ne-a făgăduit judecata cea dreaptă
la finele veacurilor,
iată-ne înebuniţi de dorul Lui,
iar El nu se mai arată.
Trăim fără veste şi nebotezaţi în duh.
Mare-i neştirea de noi.
Cumplită nesigurantă, vai. Cine-şi dă seama
ce ne aşteaptă, damnaţi.
Cruntă - amăgire, probabil cu totul ne-a obsedat.
Pasiunea e deşertăciune şi scrum,
cum nu sîntem auziţi în cer
nici alinaţi de îngeri preacuvioşi pe pământ.
Doar fiorul singurătăţii viscoleşte în suflet
şi ne zguduie tânguitorul plâns înfundat
răscolindu-ne adâncul.
Ne-am irosit puterile înălţând
pe temelii de cuvinte, în rugi, piramide de aur.
Mai am unde să contemplez infinitul,
cui să mă rog? Există o vreme când pare-se
zeii sunt surzi.
Palide chipuri imaginate de sfinţi
se descompun depistaţi ireali în scene de cult.
Tencuiala subiectelor şterse se risipeşte aiurea
demolând Templul suspect.
Eu, printre voi înşelat, fraţii mei,
nu mai am patrie, nici Dumnezeu.
Mă închin trecerii în neant
pentru că viaţa nu are rost, servitute.
Glasu-mi se stinge în tăcere
ca lumânarea în vid.
Ultimele cuvinte ale mele se topesc grav
în oceanul indiferenţei voastre, părtaşi ai mei,
bule incolore de spumă.
Dezastru paşnic nedefinit.
Şi-nduioşările noastre spontane-
dezlănţuiri sentimentale menite
să ne prăbuşească în genunchi sfărâmaţi de iluzie.
Sigur, e greu să te dezmeticeşti, atât de mult absorbit.
În cele din urmă parcă-s şi altcineva,
o entitate impersonală, care cu mâinile-mi proprii
modelează tacit în argilă forme - idei gratuite
ce străbat imaginar controversate dimensiuni
pe undele căreia Fata Morgana,
stăpână nelimitată,
jubilează - animând ecranul însufleţirilor
cu substituiri de tertipuri fantasmagorice.
Ne duce de nas orbecăirea,
sacrilegiul disimulat
şi sunt nedumerit, retras, indecis,
cumva inert a-mi înfăptui voinţa, convins,
a-mi limpezi pocăirea.
Și totul se transformă într-un impas dezasperat.
Degetele muiate în apa izvorului neîncepută
nu tămăduiesc vederile, nici nu anulează diluviul.
Ar trebui să ne scăldăm şi să ne surprindem
Împrospătaţi, ca de la început, ca mieii inofensivi.
Dacă nu, să ne facem absenţi, să ne-ascundem
cum s-a ascuns Primul Om, fără a ezita.
Or, ŞANSA lui o urmăm cu siguranţă -
una cu moartea.
1987, Moscova
II
A DOUA VENIRE
A doua venire poate fi doar în suflet
ca un nou început imprevizibil latent.
Catapeteasma inimii se animă cu multă evlavie
solicitând momentul sacramental festiv.
Destul ai mărturisit decepţiile şi remuşcările
aruncânduţi privirile pline de ardoare
spre orizontul neconturat, frământându-te
agitat peste măsură
poate vei afla ceva ieşit din comun,
enigme ale superstiiţiilor, magia
alegoriilor dubioase,
bănuind că s-ar fi întruchipat cu certitudine
semnificaţii şi taine oculte
în miracolele fenomenelor şi lucrurilor
văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Dar nu, nu putea fi decât un destin,
al tău, dezinvolt,
care tinde cu fermitatea deplinei treziri
să îşi afirme întemeiat avatarurile existenţei
atingându-şi solstiţiul amplitudei la vârf.
Şi moartea care respiră atât de firesc în durere
tot el ţi-o provoacă şi ţi-o ascute
spunându-ţi pe nume, în numele lui
chemându-te să îţi asumi curajul transcenderii
suportând personal imperturbabil calvarul terifiant
pe drum definitoriu spre muntele răstignirii.
Aici providenţa te ademeneşte intrasigentă
să îţi desferece întemniţatul duh
apreciindu-i valoarea după vervă şi risc.
De aceea te va lovi necruţător
fulgerul toiagului făcător de minuni
descleştând, ca Moise în stâncă, un jet nesecat.
Fii vigilent, nu aţipi împovărat de mânie
şi dezgust de viaţă insultându-l pe Domnul.
Va veni curând,
şi-acea zi va alcătui ziua dintâi reâinnoită.
Făgăduinţa şi-o va îndeplini ireproşabil, neapărat.
Veghează în aşteptarea Marelui Oaspete
carele pogorât pe pământ „Făt Frmos din lacrimă”,
„Unul născut, nu făcut” să ne-ncunune lumina din lumină,
din capul mesei rotunde cântărind lumea în epoca Amin,
„Atunci nu va mai fi nimic vrednic de blestem”.
Toţi vor vedea desluşit Mirele Vieţii,
pe El neasemuit îl vor recunoaşte
şi „Cuvantul Lui va fi sigilat pe frunţile tuturora”.
Atunci nu vei mai plânge, om bun.
Nu vei mai şti vreo lipsă, nu vei mai fi umilit.
Mana cerească va inunda abundent
năzuinţele Omenirii.
1987, Moscova
SENTINŢA TA - MÂNTUIREA
Ce am aici să mă doară
Împovărat de legi rigide ale naturii?
Tresăririle vechi - sacrificate.
Sirius, stea îndepărtată
Inspiră darul iubirii,
al luminii buchet înstelat
peste neguri, faurul Far.
Să nu mă mai treci cu vederea.
Să nu mă mai pierzi
pe întinderile Terrei
ascuns pueril în vreo scoică
purtată de valuri pe valuri
şi aruncată accidental
de spumele mării dense
pe prundul sec în fiord.
Ultima sentinţă a Ta - mântuirea,
Logos, lăcaş temerar,
pentru suflet propăşire
şi îndeplinire a omului pe pământ,
trimis să vestească semenilor săi
a doua venire,
ca un sărut al mirelui
după dezastrul nunţii,
ai cărei nuntaşi încolăciţi
în potopul captivant,
provoacă extazul frenetic mortal.
1987, Moscova
CA LA TIR
Suntem o naţie cu ochii roşii de plâns.
Tancuri ucigaşe
ne-au înfipt ţevile-n inimni.
Şi toate pietrele lumii
cu capul spart le-am strâns.
Ne lingem rănile,
dar nu mai blestemăm pentru viol
pe nimeni.
Acest paradox ne-a dus faimă
peste mări şi ţări.
Stau oameni mari surprinşi peste tot
cu gura căscată.
Spectaculos, incidentul, să ia amploare
cu „naivii de indigeni”.
Curioşi, nevoie mare, aşteaptă
să iubim buzduganul urii întărâtaţi,
duşmanului drept în poartă.
Zimbrul strămoşesc de pe stemă
e un animal cuminte.
Şi ce dacă-i dresat să se bată la ring?
În faţa toreadorului, indignat, saltă
parcă-i furios, mama focului, din copite,
ci cioarnele lui legendare
doar pliurile drapelului vechi de mătase
nostim înfig.
El poartă pecetea jertfei -
stea sângerândă în frunte.
Oricine îi poate lua ţinta uşor
să-l zdrobească.
Cum să se mai opună-n vitrină,
în felul acesta, expus execuţiei crunte?
Ultima rugăciune pentru călăul lui,
în genunchi,
i-o replică plină de demnitate
pur moldovenească.
1993
TREPTELE DE FOC
In te, o Domine, speravi.
Dincolo de sensul bun şi rău
interceptăm profunda armonie.
Pretutindeni Doamne, ochiul Tău,
Călăuza duhului în veşnicie.
De înţelegere şi simţ, mai sus,
Glasul Lui scrutează-n-conştiinţă.
Nu ce pari, ce reprezintă ascuns,
dinlăuntru-ţi vede chipul de fiinţă.
Focul sacru ce ocheşte-n-om
cu văpaia dragostei biruitoare
dezgheaţă letargia grea de somn
asimilând civilizaţia sub soare.
Impactul cu lumina e un continuu rit
de altoire a omenirii culte.
Văzul suprem determină deosebit
recuperarea temeliilor pierdute.
O fi fost fugar nebun proorocul.
Numele din pară i-a strigat :-
„Sunt Acel ce Sunt - Norocul
Tărâmului acesta vouă reabilitat”.
Nu-i basm al intuirii arbitrare
ci veghe tare pentru legământ
cioplit de Moise-n-table temerare
ca un botez al fericirii pe pământ.
Va dăinui perenă Grăirea Întreită
din Cartea Sferică amplificând mesajul.
Ea ţinteşte în inimi o lume răzvrătită
cu fulgerul - toiag incendiind peisajul.
Se săvârşeşte-n dorul umilinţei,
subtil deznodământul multrâvnit.
O taină de deasupra limitelor minţii
developează nimbul bucuriei, neasemuit.
Substanţa Nevăzutului aci prezent
îmbibă plasa fisurilor din lanţ.
Se spulberă puterea păcatului frecvent
pe unda receptivă a mileniului de bilanţ.
El ne-a ferit de cercul bine strâns
pe fruntea năsădită a căderii.
Rostogolirea vertiginoasă nu s-a mai extins
şi-am obtinut în beznă scara evadării.
Punct de reper în care odată - nfipt
ştii cheia de boltă din înalturi.
Nu-i sus, nici jos, pe globul rotunjit
în inimă-i temeiul vârfului de caturi.
Cum imensitatea, nu-i distanţă,
dimensiuni multiple au valoarea lor.
Fixată-n timp, voinţa, cu prestanţă
personalitatea şi-o impune spaţiilor.
MĂRIA SA, ARTISTUL
Artistul e un ostatec pentru generaţia
ce va să vie.
Penelul, pana, prind graţios
imagini nonconformiste
pe pânza lumii mari în agonie,
să persiste.
În ciuda ignoranţilor,
el nu renunţă - scrie.
Prietenul fidel - singurătatea,
îi înfiază-n suflet
şarpele tristeţii.
Coşmarurile apasă nimbul feţei,
ecranul respiraţiei,
parcă se rupe din interior pe jumătate.
Planează aşa
între delir şi câmpul vervei
până-şi revine invocând
D I V I N I T A T E A
să-i ocrotească
elanul durabil, pietatea,
realizat cu vârf în opera celebră.
El nu se supără pe oameni
de-i uitat.
De e solicitat intens
nu se agită.
Nu se aruncă gratuit în intrigile gintei
fiind captivul ferm
al Gândului înalt.
Măria sa Artistul
faimos şi inspirat,
îndrăgostit acum,
până dincolo de moarte,
deschide Cerul larg
în Templul Artei
aerisind năduful mediului comerciant.
Incoruptibil slujitor al frumuseţii,
Adeptul cult,
El e chemat să fie
C Ă L Ă U Z A
dreaptă pentru fire,
când omenirea caută
dintotdeauna Idealul Vieţii.
1994
ARTMANIFEST
Valori incerte adastă lumea
dispersată, or
PICTOVERBUM, vor şterge patina de pe ochi.
Neg formalismul inflamabil
pre gama de culori.
În cadrul spectrului suscit
eternul foc
nearzător,
al graţiei întruchipare acută.
Păianjenul cerber cum să capteze
Revelaţia - Monada?
Arta invocă armonia cultă
solicitând falimentarea cinicului
Da-Da.
Nu-nu zămislesc spectacolul tectonic
pe placul rafinat al criticilor parveniţi.
Ba iminent, voi fi,
din spate împuşcat ironic,
de replica grotescă scuipată
printre dinţi intransigent.
Cu tuşa contemplaţiei trasez
Conceptul Metasferic, stil - Rubicon
şi al frumosului
CHIP SACRU - ARHETIP.
SINTEZA CONVERGENTĂ
realizând mesaj indispensabil
în pragul noului Eon.
1994
EXECUŢIE ÎN AJUN DE ZI DE NAŞTERE
La 28 luna a noua
unamienouăsuteşaptezecişipatru, în Moscova
pe strada Gorki, rebotezată din Tverskaia,
tânăr flăcăuan păşeam.
Şi sesizez deodată cum se rostogoleşte
un cap străin de Furie, în urma mea
zbătându-se pe jos în văzul lumii,
răcnind cu gura plină de jăratec: - Ah, mati tvoia, atât am fost!
Căţea! Cum îmi ţinuse adolescenţa încoltiţă abuziv
şi-nchisă în brăţări de oţel.
Neostoit curent îmi deraia constiinţa,
nu mă puteam opri, s-au clătinat baraje tari
în toiul zilei sub foalele luminii, senzaţional
acest hotar îsi culmina acut dezvăluirea.
20 de ani ai mei în urmărirea Gorgonei cu tot atâtea capete
de şerpi în loc de păr pe cap se zvârcoleau
în agonia ultimelor clipe mâncând pământul.
Puternici ochi de foc stropeau mânjind
cu limbile privirilor de smoală
siesta de vârf a metropolei explodând-o.
Din scalpul lor cu solzi strălucitori, tăiaţi în raze,
cu fluctuări multiple de nuanţe - aşchii
o, ce sicriu superb s-ar fi învelit
pentru neîmplinita tinereţe de artist.
Aci cârtind se repeziră-n goană
târându-se şi căutând azil la vale, sinuos,
spre monumentul Dolgoruki,
spre Kremlin să-ncuibe zidul roşu - autentic ascunziş
sub crăpăturile de pietre vechi de când,
le-a pus la temelie Ivan al IV-lea, cel Groaznic,
din subterana ilegală
şi nici un geamăt - tăcere mormântală.
Ecou de paşi, strident, al gărzii de onoare astupau,
ca umbra uriaşă de la Mausoleu,
această dramă nordică a cuibului de şerpi în descompunere.
În spaima lor de-a fi decapitaţi de Capul – Mumă
se zmulgeau în panică cu tot cu rădăcini, cu matcă,
din legături străvechi cu trupul, cu destinul.
Parcă puteau cumva să se ascundă mai adânc,
lăsând în urmă tubul gol al pielii zgrunturoase,
ai da valoare Urnei acesteia cu chip
de Om – Clepsidră încrucişată-n care,
neîntrerupt parcurge dus - întors nisip pe verticală
în dependenţă de cum întorc Kuranţii pendulele
stării de veghe a istoriei, or i adormirii consistente.
- Să nu fugiti, degeaba ticăloşilor, le-am zis,
nu-i nici o şansă pentru voi în Hesperida.
Perseverenţa lui Perseu şi misiunea lui
mă-ncurajează la fapte mari.
Cu propriile mele degete - detector de mine, vă găbjesc!
Vă voi veni de hac semnând pe capul vostru hăcuit
cu fier încins “Здесь я проходил - Мин нет!”.*
Sudoarea de pe fruntea înspumată mă ustură sub pleoape - acid
şi ale inimii cătuşe nu rezista - Andromeda nudă
exilată într-un potop al vânturilor aspre,
dintre blocuri - stânci urbane,
ce nu mai conteneau prăpăstios să se agite.
Ca o morişcă se răsucea şi căuta scăpare mamela târâtoare
lunecând pe-asfalt şi răsturnând capacul fântânii - apeduct.
Stupida îndoială mă-mpiedica s-apreciez corect încurcătura
şi nu ştiam dacă voi reuşi,
de o va şterge, să nu-i pierd urma din cătare
ţintind direct în burtă - ncărcătura de oua - icre de meduză
cu un singur cod al ei de luptă:
“Supravieţuirea elementului grotesc.”
Dar vigilenţa în alertă întreprinse
manevrând involuntar, încercuirea sectorului periculos
securitaţii mele personale.
Şi unde-o căutam fugea însângerată proasta.
Cum se-nmulţea, strigam , cm se rupea,
O, Doamne, oameni buni, opriţi-o, vă implor,
puiniţa cu sufletul Gorgonei despuiată se-nglobează,
umple lumea relansând în mii de viermişori
acea demult respinsă tensiune a vrajei ademenitoare
care, golind de sine se retrage molimă inepuizabila!
Mă pustiise rău, ce nesfârşire goală s-o completez cum mai puteam,
când umbrele a douăzeci de ani ai mei zăceau decapitate.
Numai focarul pulberii în forma lor iniţială (distinsă) zburătoare,
cu auburul fierbinte se strecura prin glezne fin,
prin încheieturi, prin straturi, prin structuri şi în contaminare
mă scutura, mă-nfiora un Fluture - Pegas, ca o stafie,
entitate primordială ce a erupt din crisalida efemeră mutilată,
stirpe substanţială a energiilor transfigurate ale Gorgonei.
CÂNTĂ-MI
Ochi căprui cântă-mi dulce tentant „Ocy ciornye’’
ori ceva similar pasionant pe limba rusă
Atinge misterioase ale potolirii strune de aur
Tămăduitoare de nostalgii pariziene
Atăt de des te chem cu nerăbdare
dealtfel posibil degrabă să nu mai revii
În suburbiile Moscovei tolănite
grindina furtunii îngrădeşte
proaspătă signifiantă concordanţă
Mâinile vocilor noastre-
Destinse unde ale luminii fluctuante
traversează asedierea năzuind
unul spre altul aproape în şoaptă
sclipesc scânteind sentimentale instantaneu
se rup la prima aspră atingere
de la uşoară insensibilă asincronică boare
Căci începând claraudiţia mutuală
În noi se fascinează
şi se descarcă fulgerul
Şi atunci Kuranţii - ventriloci
Bat ceasul târziu al sufletului meu-
convergent halou de studiou
în ora căruia duminicii somnului îi e jenă
ataşată puzderiei de chipuri
ale drojdiilor surrealiste
când se revarsă sângeriu vinul Troitsky
sau Hvanchkhara în turnul boemei
unde se aude „Mon frère le Soleil”
şi se moare neîntrerupt reanimând simultan
întru-n atotcuprinzător extaz silenţios
şi profund genial
prea admirabilul amurg a la Dali(da)
Apoi sublimul motiv cordial
sparge pe runda mistică în vinerea Patimilor
captivantul show al metaspherei amplificate
după care îmi i-au rămas bun
plecând cu trenul 48 încotro mă duc ochii
curtând amintirea celei ce reprezintă
modelul inconfundabil
graţia-i onorată de o mie de ori în căderea mea
sub roţile acceleratului
în vama Ziornovo la miezul nopţii
de unde m-am şi ridicat viu şi rebotezat
ca şi născut a doua oară
doar zgârâiat în palme şi pe genunchi-
la Înviat aceste răni
urmele pironitei răstigniri
Ah, tâlharul consternat pe cruce
Din înalt acolo - eu
Şi-am binecuvântat Femeia care
sub piciorul Ei striveşte capul şarpelui
Şi tu - pentru noi amândoi în Rai.
1997
COLIERUL
În ciuda geloaselor controverse,
nu voi pleca.
Mă voi întoarce curând să te revăd.
Şi-n leagănul dezmierdărilor mutuale
să ne-nfioare un dulce prăpăd.
Inima mea distantă şi însingurată
va preţui afecţiunea - leac
pentru noi.
Sărută-mă clasic, total disperată,
iubeste-mă ca-ntr-un roman de Tolstoi.
Te voi răpi şi eu,
ruseşte, sentimental,
imitând serialul difuzat la modă.
Şi vom topi întru-n dans carnal
De primăvară a-nzăpezirii holdă.
Bătaie de cap i-acest dute - vino,
pe bune.
Tu şi Karenina sigur m-aţi zăpăcit.
Totuşi Anna se va sinucide în tine.
Duelu-mi, va elimina duplicitatea - nrăit.
La ce bun melodrama lacrimogenă,
pentru că suferă toţi de iubire?
Tentaţia
provoacă în plină arenă
consumate verigi ale epuizatei
idile.
Atracţia incitantă e-aproape adulter.
Academia vieţii îşi spune cuvântul:
- Dezastrul dragostei e un superb
C O L I E R
ce-nlănţuieşte coapsele pământului.
1998, Moscova
REPREZENTARE
Unde-i fierbinte plasma şi se-ncarcă
viu înnodând atâta trup,
aspiră puls suflarea sucombată
sub,
plăcile tectonice ce-i stau în cârcă.
În jocuri de lumini - reflexe ascunse
se întărâtă magma generoasă,
de culori,
nuanţe plăsmuiri - o nuntă de fiori
le ţese un amalgam întrepătrunse.
I-o stare de sfârşit,
când încă-i ne-nceput,
alt timp şi alt tărâm remodelate.
Se răfuiesc în crater emoţii de jăratec,
eu încă mă complac,
lumea-i hazard plăcut.
Nu ai vreun fel să te abţii,
oricum
crescut din rădăcini adânci de cheag
de matcă lipicioasă îmbălsămat cu drag
într-o mixtură dulce,
super Fatum.
Atractivă si halucinantă textură-n intenstine.
erotică a poftei fără saţ.
Senzorialul comestibil îţi face maţul laţ
că nu mai eşti deloc
stăpân pe sine.
Teroare a frumuseţii
tortură a plăcerii
în miza fracţiunii de viaţă
de care fericirea infimă se agaţă,
depune zaţ dezgustător
de fiere.
Te zbuciumi condamnat în cerc închis.
E plin paharul de senzaţii tari.
Mai toarnă vraja cât să pari
de autentic
în rolul ce ţi s-a emis.
Surprizele se derulează în lanţ instantaneu.
Nu ezita-n arenă
să te-nlănţuieşti firesc.
Controversate chipuri se hăcuiesc,
se hărţuiesc
şi mor, şi iar învie cu tupeu.
Pe acelaşi podium de sub Cortină
disimulat în fel şi chip
în aura ameţitorului tertip,
te uiţi, sub linzele de pe rutină.
Sedus în fine de-aplauze-n antranct
epuizezi ahtiat o splendiă figură.
În ultima instanţă anume ea te fură
între-aparenţa fadă
şi sinele distant.
12 - 13 septembrie 2000,
Bucureşti
ACEŞTI OAMENI CIUDAŢI
Aceşti oameni ciudaţi tânguie rău după o ,,mână tare”
Cineva să ne potolească şi să ne hăulească turma împraştiată
Cineva să ne adune şi să ne conducă
Cineva să ne hrănească şi să ne adape
Cineva să ne spună cine suntem şi cum ne cheamă
Cum să trăim şi cum să iubim
Cineva ar trebui să ne convingă să credem
Dealtfel suntem pierduţi
şi ce ne facem cu toată libertatea noastră
bună de nimic la ananghie când
pradă lupilor ziua-n amiaza mare-am ajuns
batjocură-n gura nebunilor
De dimineaţă până seara scuipă şi râd şi înjură
jupuindu-ne scalpul de vii
hăcuindu-ne şi îmbuibându-se din carnea noastră
vânând pe contul nostru
la turma de rasă în post
Să ne ordoneze rândurile rupte careva
Să ne păzească şi să ne ocrotească careva
Să ne însemneze şi să ne numeroteze careva
Să ne pască şi să ne mulgă careva
Să ne îngrijească şi să ne dezlâneze careva
Să ne aleagă şi să ne oblige careva
Să ne iubească şi să ne-nmulţească careva
Să ne bată şi să ne miluiască careva
Să ne umilească şi să ne înalţe careva
Aceşti oameni ciudaţi îl recheamă pe Naşul
care să le insufle respectul şi teama
noua Ordine şi stabilitatea
Au ceea ce şi-ar dori cetâţeanul de rând mai mult
nu e oare siguranţa zilei de mâine?
Pe când Ţarul abdică
şi se duce de buna voie ca un miel inofensiv la tăiere
doar se vor aciua supuşii lui perturbaţi
SATANAIL ocupă iute - ntre timp locul de cinste golit
pe prestolul împărătesc
asumându-şi prin STALIN misiunea paternă
să-nveţe prostimea - nfiată lecţia întreită de neuitat
în jugul semnăturii mortale
pe numele său originar - DJUGASHVILY
13 decembrie 2003,
Moscova
CONJUNCŢIE
Se aud veşti despre contacte deconspirate
cu extratereştri ostili
despre întoarcerea flagrantă a cometei Apophis
din centura lui Kuiper
despre detonaţii iradiante pe soare
cu efectul cutremurilor înteţite
şi a terifiantelor inundaţii de Craciun în Asia
Veşti despre invazii şi cruciade în Orient
despre genocid de proporţii crime abominale
şi răzbunări teroriste înspăimântătoare în Europa
Se vehiculează iar despre popoare bântuite de alte popoare
însetate de dominaţie şi expropriere
În fiecare zi se aud aceste dangăte insinuante
strigătoare la cer
Răsună ca o declaraţie de război în plină zi
Ceasul tuturora împotriva tuturora
Oare să se fi început ceea ce subânţelegem
şi numim cu infatuare Sfârşitul
şi de-aci nu ne va mai mângâia
alinătoare speranţa unui secol conciliator
doar credeam şi noi că vom savura invulnerabila securitate
destinşi în pace să respirăm uşuraţi
după atâta îngrijorare interminabilă
pusă pe seama nefastei conjuncţii
Numai în ruga continuă de pe urmă
trăgând de timpul care expiră precipitat
rămâne să resimţim consolarea
Acum cine mai poate nega deflagraţia
în faţa faptului împlinit -
de 3 ani în expectativă a 3-a-ncercare
O parte alăturată celui puternic
alta deloc încântată cu rolu-i de victimă
împinşi să-şi pună viaţa în joc cu demnitate
sub peceţi dessigilate ale îngerului aplecat
să-i vadă la faţă şi să-i miruiască cu pecetea sfântului Duh
pe toţi copilaşii martiri dintre martirii aleşi
primii să fie jertfiţi la comanda Irodului
din al 3-lea Millennium
cercetând întrebând peste tot căutând să-L ucidă
ca nu cumva să fi venit iar din ramura lui David
după ce totul se va fi terminat
cel mai temut pretendent dintre Feţi
marcat de sceptrul luminii
la Tronul Împărăţiei care va să fie
12 ianuarie 2005,
Bucureşti
SE VA FACE
Se va face până la urmă dreptate.
Acest gol se va face - nţeles
şi noi
vom face semnul crucii pe toate
şi pentru toţi
cei umili din Est.
Se va face pe suflet pace
şi cald,
se va schimba în bine tot răul.
Când raiul omului - Iad depistat
se va face,
faţă-n-faţă cu adevărul.
Se va face candidă - nchinare şi sacru
la sanctuarul
ce-a fost profanat şi respins.
Se va face pulbere în patru laturi
domnia lui Lucifer
căzut din Paradis.
Se va face - nsfârşit mai multă credinţă,
mai multă viaţă după atâta război.
Din moarte întorşi parcă,
din nefiinţă,
se va face biserică şi pentru noi.
Se va face - nmulţită şi-atâta milă
până-n veacul de-apoi
să ajungă.
Ne-am născut străini
într-o lume ostilă.
Se va face ,,sarea pământului”
neamul di umbră.
Se va face fără - ndoială Lumină.
Carnea pe oase va prinde temei.
Izvoarele vor gâlgâi
şi-această Grădină,
a Domnului se va face
prin sânge de miei.
2006
MIRACOL
La geamul solomonitor şerpuieşte tiptil
adiere tihnită înrourând cu fiori
corneea acutei speranţe
Se îndulceşte crepusculul solitar
ademenind învelită intima - ntrevedere
Uşile ascultării pitite în cheia de veghe
animă timid izvoarele transmutării
Întraripate făclii dând glas mărturisitor
eliberează adâncu-n fântâni dinlăuntru
a cărei spirală crescută în trepte jinduie detaşarea
Şi-arcuşul determinării încins
pe a inimii cupă
erupe-n ecoul sonor
grijuliu revărsând îmbujorate aghesmuiri
cu sânge divin
din ulcioarele învinate la Cana
Aşa cum discret apare în transparenta
pe prag siluietă
multaşteptat şi la praznicul acestui Eon
în a Sa multiplă perenă prezenţă
reflectându-şi întruchiparea în suflet cu adevărat
ca în cana cu apă
la fiecare prefacută în vin
şi-l recunosc că e El
24-29 august 2007,
Bucureşti